Fuego, mesaj emoționant pentru toți românii! ”De Crăciun e important să fim sinceri cu noi. Să stăm alături de cei pe care îi iubim”

Publicat: 24 dec. 2021, 21:03 Autor: Dora Bazavan Vedete

Fuego va găti de Revelion pentru prietenii apropiați și pentru familie, se va uita la programul special de sărbători pe care l-a realizat pentru TVR 2 și va intra cu gânduri și speranțe noi în 2022! Paul Surugiu a povestit pentru Ciao.ro tot ce își dorește de Crăciun și tot ce îi place să aibă pe masă de sărbători!

Reporter: Paul, te prinde Crăciunul pe scenă? Ești în turneu! Cum este? 

Da, mă prinde Crăciunul pe scenă și e o bucurie. Mi-a lipsit tare mult senzația aceasta, de a fi în fața oamenilor și a le oferi liniște și cântece de suflet, emoții și alinare. Am avut curaj să pun pe picioare acest maraton de colinde, care a început de pe 10 decembrie și ține până pe 28 decembrie.

Mi-am spus că e nevoie de astfel de gesturi, iar oamenii sunt dornici. Și uite că reușim să avem săli pline în limita legii. Adică la jumătate din capacitatea sălii. Joc și câte două spectacole unul după altul pentru a putea veni toată lumea. Crede-mă, fac turnee naționale de 16 ani, iar pentru publicul meu e deja o tradiție. Și eu, și ei, am suferit anul trecut pentru că am avut această pauză. Turneul de acum e liniștit. Oamenii ne primesc cu brațele deschise. Sunt dornici de a uita pentru câteva ore de griji, intrând în atmosfera de sărbătoare. Râdem mult în sală, cântăm împreună, am multe surprize pentru ei. Și sunt tare onorat și mândru că reușesc să fac asta într-o perioadă atât de complicată.

Ce înseamnă pentru tine Crăciunul?

Crăciunul, pentru mine cel puțin, este o stare, liniște, amintiri și desigur, muzica de sărbătoare. Este sărbătoarea care-mi însoțește cariera și căreia i-am dedicat atâtea cântece. Eu nu cânt colinde. Cânt propriile mele melodii. Cu mesaj specific și cu anumite sonorități, pe care oamenii au ajuns în ani să le iubească și să le transforme în părți ale propriilor sărbători. Firește că-i onorant și cumva, latura aceasta a carierei mele. Care nu-i limitată, cum ar crede unii, doar la luna decembrie, mă împlinește. Cred că de Crăciun este important să fim sinceri cu noi. Să stăm alături de cei pe care-i iubim, dacă asta simțim.

Fuego: „Crăciunul nu are o regulă scrisă, dar e important să-l lăsăm să ne farmece”

Să mergem în vacanță, dacă se poate și asta simțim. Să mâncăm, dacă ne vine, să dormim, să muncim. Să ne uităm la filme de sezon sau pur și simplu să stăm lenevind, cu gândul la bucurii. Nu există o rețetă ideală. Iar pandemia m-a învățat că nu prea mai este bine să ne încadrăm viața în convingeri. Pentru că la un moment dat ni se va dărâma această construcție din temelii și vom suferi mult mai mult.

Crăciunul nu are o regulă scrisă, dar e important să-l lăsăm să ne farmece.  Așadar, eu vă rog să profitați de acest Crăciun, cum știți voi mai bine, fără opreliști! Să nu vă mai lăsați mânați de nici o obligație și să transformați totul într-o continuă relaxare! Nu e glumă ce zic eu. Dar chiar consider că printre clipele în care sufletul nostru are o șansă reală de a fi salvat și adus. Măcar pentru câteva clipe, cu toată simțirea pe pământ, se numără Crăciunul, cu tot ce implică el!

Ai demontat mitul cu bradul! Ai spus într-un interviu că nu ai împodobit bradul niciodată! Cum așa? Ar trebui deci să dăm uitării de acum glumele cu Fuego de Crăciun!

Glumele ar fi trebuit date uitării de ceva vreme, dar niciodată nu e prea târziu. Într-adevăr, de la cap la coadă, n-am împodobit niciodată un brad. Pentru că mereu am avut ajutoare sau pe mama în copilărie! Dar chiar și așa, mitul acesta cu bradul este deja perimat, răsuflat, învechit. Poate că-i mai demodat și decât piesa, care face anul acesta 20 de ani de la lansarea ei.

Cine îl ajută pe Fuego să împodobească bradul

Ideea e una singură. N-am să mă lupt niciodată cu limitații care se rezumă doar la acest cântec și care nu știu să facă sau să spună altceva. Cântecul acesta, simplu de altfel, unul dintre cele 200 de piese dedicate Crăciunului din repertoriul meu, mi-a adus popularitate. Spre disperarea multora, m-a menținut și a făcut oamenii curioși să descopere ce fac și ce însemn eu în plan artistic!

Dacă după atâția ani, respectivii rămân la același nivel, e trist pentru ei, nu pentru mine. Cât despre împodobitul efectiv, da, mereu am ajutoare. Pentru că de cele mai multe ori eram în turneu. Dar am niște întâmplări hazlii legate de împodobit. Una dintre ele fiind atunci când m-am urcat pe o macara, la vreo 25 de metri înălțime și am pus globuri și beteală într-un brad imens.

Care este cea mai dragă amintire din copilărie pe care o ai de Crăciun?

Începeam toate pregătirile cu vreo câteva săptămâni înainte. Se planifica în casă tăierea porcului, care era un adevărat eveniment. Mie-mi plăcea să gust șoricul și să asist la prepararea bunătăților, de la cârnați la caltaboși sau tobă. Mai apoi apărea mirosul de cozonaci, curățenia generală, împodobitul bradului, în seara de ajun. Separat de asta, făceam planuri cu ai mei colegi de mers la colindat. Ne puneam la punct un repertoriu variat. Și ne luam la noi un casetofon cu Ștefan Hrușcă, care era cumva fundal sonor pentru ce aveam noi pregătit.

Fuego, file din poveste

Nu-mi imaginam pe vremea aia că voi deveni și eu, peste ani, mai mult sau mai puțin, prin cântecele mele, un brand al Crăciunului românesc. Iarna ne făcea să fim mult mai sprinteni și ne solicita mult. Nu știam de alte jocuri decât de cele din zăpadă. Dădeam și cu lopata să dezăpezim strada, ne bucuram de gustul portocalelor. Care nu erau prea dese și desigur, de gutui și ceaiul cald, cu scorțișoară, pe care mama mi-l făcea când mai intram în casă, într-o pauză de bulgăreală.

Tradițiile erau frumoase, lumea era mai bună și mai apropiată și nu se punea accentul pe ce și cum are fiecare. Ci mai degrabă pe cum să împartă sau cum să-l ajute pe cel de lângă. Crăciunul din copilăria mea era mai simplu. Venea și Moșul Gerilă și-mi aducea de fiecare dată un cadou special, care mă minuna și de care uite, îmi aduc aminte și acum. Țin minte fiecare dar primit și eram fascinat de cum poate Moșul să vină fără să-l văd. Deși așteptam destul de mult să ajungă, fără să adorm! Și atunci, de Crăciun, era și tatăl meu, care ne-a părăsit acum 12 ani, mult prea curând…

Anul acesta când spui Crăciun, la ce bucate tradiționale te gândești? Ce crezi că o să mănânci cel mai mult acum?

Păi anul acesta ziua de Crăciun mă prinde pe drum, astfel că nu voi gusta prea mult din bucatele tradiționale. Da nu sufăr cu asta, pentru că voi știu că din păcate, pentru că nu mă pot abține, voi recupera de Anul Nou. Voi mânca din preparatele tradiționale, voi mânca celebrul cozonac cu mac, făcut mai mult în Ardeal, care-i mirific și care te face să nu te mai oprești din mâncat atunci când îl guști. Ideea este că trebuie să fiu cumpătat, mai ales că în ianuarie-februarie am de filmat multe lucruri interesante și trebuie să revin la o formă agreabilă, pentru a arăta în regulă și pentru a reuși să mă îmbrac cu hainele pe care le am.

Este expert în bucătărie

Și știu sigur că de Crăciun, în seara primei zile și în a doua zi, voi fi la Constanța, unde am concert și unde voi lua masa la prietenii mei dragi de acolo. Astfel că știu sigur că voi mânca o supă de zile mari, sarmale și diverse preparate din pește!

Știu că ești gurmand și îți place să mănânci! Dar și să gătești! Este ceva ce îți place și vrei să gătești tu cu mânuțele tale acum?

Voi găti de Anul Nou! Ca niciodată anul acesta am refuzat orice ofertă de a cânta undeva Revelion și am hotărât să petrec înconjurat de oameni dragi. Consider că după luna agitată și plină pe care am avut-o, am dreptul la această pauză. Știu că ai mei colegi aleargă în multe locuri, am făcut și eu asta cândva. Dar anul acesta nu, spun stop și mă relaxez cu familia mea! Și voi face și eu câteva din preparatele care-mi ies bine și care știu sigur că vor face senzație.

Este vorba de o salată de brânză, cu ou și condimente și puțină maioneză, mai calorică. Apoi mai fac pate de ficat, care-mi iese de minune și mă voi ocupa și de friptură. Pentru că am încercat recent niște combinații de condimente mai exotice și voi da o altă aromă! Dar nu e atât de importantă mâncarea și meniul. Cât liniștea sufletească și bucuria de a fi în preajma celor care mă iubesc necondiționat!

”Eu de prin adolescență mă lupt cu kilogramele”

Spuneai că te-ai mai îngrășat puțIn. Dar acum, de sărbători, cum o să fie cu dietă și kilogramele în plus?

Păi e o continuă luptă oricum. Eu de prin adolescență mă lupt cu kilogramele. Mai iau câteva în plus, le dau jos și tot așa. Pandemia ne-a îngrășat pe toți și ne-a dat peste cap orice urmă de program am avut până la ea. Eu am luat câteva kilograme și sărbătorile și turneul meu vin exact cum nu trebuie.

Gândiți-vă că prin țară, pe unde ajung cu echipa mea, avem o mulțime de prieteni, care vor să ne răsfețe și care ne pun mese întinse, cu bucate alese, care nu-s deloc de regim alimentar! Și ne sacrificăm cumva și mâncăm, iar asta se vede! Eu nu fac niciodată mare caz pe asta, pentru că totuși am ambiție și dacă vreau să slăbesc, o pot face rapid, în câteva săptămâni. Nu sunt un om complexat. Dar n-ar strica, din punctul ăsta de vedere, să se inventeze și sărbătorile mai puțin calorice!

Care e cel mai tare fel de mâncare care îți iese cel mai bine?

E greu să spun eu asta! Nu-s specialist și n-am neapărat veleități de bucătar. Dar îmi place și mă relaxează și din când în când, gătesc cu plăcere lucruri mai complicate. Fac și ciorbe, fac și fripturi și cumva toate-mi ies. Ideea e că eu sunt un perfecționist și nu mă las până nu dau gust perfect mâncării, așa cum îmi place mie! Dacă ar fi să fac un top, totuși, al preparatelor pe care le pot găti cu ochii închiși, și care-mi ies de minune, sunt ciorbele și supele ardelenești, spanacul ca în Ardeal, cu lapte și mămăligă. Și desigur, paste de tot soiul, cu diverse sosuri și arome!

Ce își dorește Fuego de la Moș Crăciun

Am văzut că știi să faci și plăcinte și vreau să te întreb dacă ai moștenit o rețetă specială de la mama sau bunica ta?

Știu mai multe rețete de la mama și de la bunica, doar că plăcintele pe care le fac eu nu sunt din Ardeal, ci cu o rețetă din Basarabia. Ador plăcintele lor, cu umpluturi de tot soiul, de la cartofi la varză și carne. E o rețetă atipică, cu foi care se răsucesc. Și care se lasă la odihnit, apoi se rulează și plăcintele ies moi și crocante în același timp. E ceva atipic față de bucătăria noastră. M-am filmat o dată și m-am pus pe Facebook și-am stârnit mari reacții!

Ce cadou își dorește Paul Surugiu de la Moș Crăciun? Dar artistul Fuego?

Eu nu prea sunt fanul cadourilor, dar răspund provocării tale și mărturisesc în premieră că-mi doresc un scaun performat de masaj. Pentru că am nevoie și pentru că am o mulțime de prieteni care au, iar eu n-am apucat încă să-l găsesc pe cel potrivit. În rest, eu mă bucur și de o ciocolată bună sau de-un glob, dacă-i oferit din suflet! Artistul Fuego își dorește de la Moș inspirație multă, determinare și putere de muncă. Dacă am această combinație, în doze egale și puternice, sigur voi reuși să realizez noi provocări. Să-mi mențin proiectele și să surprind, ca de fiecare dată, publicul meu drag. Îmi mai doresc rațiune și același simț al penibilului.

Îmi doresc răbdare și multe, multe idei interesante, fie că vorbim de muzică, pictură, televiziune sau scris. Îmi doresc ca Moșul să-mi aducă, pentru 2022, mult mai multă încredere, noi colaborări, lucruri surprinzătoare și desigur, posibilitatea de a face toate acestea, în special concertul reprogramat de Sala Palatului, de pe 1 martie 2022!

”Mie-mi place enorm de tare să fac daruri”

Ce le dăruiește Fuego femeilor din viața lui, de Crăciun? 

Un telefon și-un mesaj și desigur, le dăruiește muzica sa, cântecele sale de Crăciun, tuturor celor care vin să-l vadă la concerte! Mamei și bunicii mele le-am trimis deja daruri, în avans și încerc și acum să le fac bucurii mici, care să le fericească. Cred că a dărui ceva, orice, e un gest de respect, de dragoste, o intenție sinceră prin care arăți persoanei respective că ții la ea.

Mie-mi place enorm de tare să fac daruri și sunt cunoscut pentru asta. Spre exemplu, oriunde merg, în orice vizită, eu merg cu un cadou, cu o atenție. Pentru că țin la oameni în general și-mi place să le aduc un zâmbet sincer pe chip! Și nu cred neapărat că de Crăciun trebuie să facem asta, ci mereu! Iar a dărui nu înseamnă doar lucruri materiale. Ci și o vorbă bună, un gest, un sfat sau o floare!

”Am strâns în suflet durerea”

Ce îți lipsește acum ca să fii împlinit 100%?

Eu sunt un om împlinit, fără complexe de vreun fel, care-și trăiește frumos viața! Mă bucur de o libertate pe care mi-am câștigat-o în vreme. Și care-mi permite să fac ce vreau, să gândesc cum vreau și să acționez ca atare și dincolo de orice, să dăruiesc părți ale sufletului meu în artă. Fie că e muzică, pictură sau orice altă acțiune întreprind. Am făcut tot ce mi-am propus. Am luptat și m-am lovit de multe opreliști. Am suferit mult și-am fost pe nedrept judecat.

Am strâns în suflet durerea și mereu m-am regenerat pentru că am un fel de putere interioară care nu-mi dă pace să stau. Am trudit cu sânge, am dat din coate, mi-a păsat, am avut voință și răbdare. Am ajuns pe mai multe capitole artistice și sunt fericit că rămâne muzica mea, de mai multe genuri. Rămân emisiuni de colecție, picturi speciale, editoriale și spectacole pe care sigur oamenii și le vor aminti. Sunt fericit și mă bucur de viața frumoasă pe care o am!

”Îmi doresc să realizez emisiuni la fel de speciale”

Ai vreun vis neîmplinit până acum?

Sunt multe dorințe pe care le am în plan, pentru drumul meu profesional. Visele de alt ordin mi le-am îndeplinit. Dar în carieră mai am mult de făcut, am o mulțime de planuri și provocări și abia aștept să le fac pe toate. N-am nici un fel de regret care să mă urmărească din spate și sunt fericit cu mine și cu tot ce-am parcurs până aici. Sunt perfect conștient că mai am încă pe-atât de muncă și că provocările sunt abia la început. Dar parcă n-ar avea sens și farmec viața mea, dacă n-aș avea în ea permanente momente în care să fiu pus la încercare, să-mi testez limitele, să inovez și să ajung în zone în care nu credeam vreodată că voi ajunge.

Care sunt superstițiile tale legate de sărbători, de noaptea de Revelion, în mod special, să spunem? Te prinde noul an cu bani mulți în buzunare, te săruți sub vâsc? Cum e la tine cu astfel de obiceiuri?

Nu sunt un om superstițios și nici nu cred în obiceiurile acestea, unele străvechi, altele moderne. Cred că sărbătorile țin mai mult de bucuria de a fi cu oameni dragi aproape. Nu de reguli pe care trebuie să le respectăm sau de tradiții care de care mai nebune și mai lipsite de sens. Cred că norocul acesta pe care-l așteptăm, prin superstiții, de undeva, nu se știe de unde, și-l mai face și omul, pur și simplu, cu mâna lui. Muncind, trudind, evoluând și încercând mereu să nu aștepte ceva de pomană!

Ce îți dorești de la Noul An și cu ce gânduri pășești în 2022?

E destul de greu să vrei ceva și să-ți faci planuri neștiind cu exactitate ce va veni. E una dintre lecțiile pe care le-am impregnat în sufletul și-n activitatea mea. Chiar și așa, vreau ca în 2022, pe 1 martie, să pot realiza concertul pop-simfonic de la Sala Palatului. Vreau să scriu în fiecare joi, în revista Taifasuri, editoriale la fel de frumoase, sper, care să vă aducă bucurie. Îmi doresc să realizez emisiuni la fel de speciale la TVR 2, în fiecare duminică, de la ora 15.00, cu mari personalități ale României. Un divertisment clasic, de calitate, care să ajungă la sufletele oamenilor.

”Îmi doresc o lume care să-și revină”

Îmi doresc să pot picta, să pot face muzica pe care-o iubesc, fără compromisuri, să bucur oameni. Îmi doresc să am rațiune, decență și bun simț artistic! Îmi doresc o lume care să-și revină, căreia să-i fie mai bine, pe toate planurile. Cu oameni mai înțelepți, mai răbdători și mai calmi! În viitorul cel mai apropiat, pe final de an și început de 2022, vreau sănătate pentru mine și pentru voi, vreau putere și inspirație și vă aștept să-mi fiți aproape în noaptea dintre ani, la TVR 2, de la ora 10.00, timp de 5 ore, într-un spectacol de televiziune, de la Circul Metropolitan. De asemenea, pe 2 ianuarie, de la ora 15.00, tot la TVR 2, vă aștept să urmăriți concertul meu aniversar de la Teatrul Național din București, care a avut loc de ziua mea.

Ai filmat un Crăciun și un Revelion de poveste la TVR! Cu ce invitați îți vei surprinde telespectatorii fideli și care este cel mai frumos moment și drag sufletului tău, de la aceste ediții?

Da, așa este. Am pregătit, cum spuneam și mai sus, programe speciale la TVR 2, pentru aceste sărbători. Dintre toate, cel mai emoționant rămâne prezența lui Petrică Mâțu Stoian în programul de Revelion. Cu doar trei zile înainte de plecarea sa prematură, acesta a filmat la noi. Cu voie bună, piese de joc și multă veselie și veți avea ocazia să-l vedeți așa cum veți mai avea ocazia, de nefericire.

Oricum, tare-s bucuros că și anul acesta petreceți noaptea de Revelion alături de mine și de TVR 2, în cel mai special, mai spectaculos și mai decent program din Noaptea dintre ani. Vom celebra cei 65 de ani ai TVR și cei 60 de ani ai Circului Metropolitan printr-un show de zile mari, care va dura aproape 5 ore și care are tot ce-i trebuie ca să vă facă seara perfectă. Are muzică de toate genurile, de la folclor la mari șlagăre, muzică comercială, grecească, de petrecere, alături de artiști iubiți. Programul nostru, care începe la ora 22.00, la TVR 2, are nostalgie, ritm, energie, umor și desigur, spectaculozitatea momentelor de circ.

Ultima apariție a lui Petrică Mâțu Stoian

Oferta-i atât de vastă și variată, încât e greu de ales. Dar eu sunt sigur că avem un program de divertisment ca la carte. Cu imagini de vis și cea mai bună muzică! Iar dacă nu sunteți convinși, nu ezitați să dați pe TVR 2.

Postul la care cea mai tare petrecere românească va intra în casele voastre, într-o seară în care, din arena Circului, trecem în noul an cu bucurie și cu următoarea distribuție – regretatul Petrică Mâțu Stoian, în ultima lui apariție, Andreea Voica, Ovidiu Komornyik, Nico, Vlăduța Lupău, Sofia Vicoveanca, Mioara Velicu, Mirabela Dauer, Raoul, Ionuț Galani, Stela Enache, Daniela Gyorfi, Akord, Ion Ghițulescu, Constantin Lătărețu, Paul Ananie, Andreea Haisan, Oana Tomoiagă, Alexandru Brădățan, Alin Gabriel Matei, Gabriel Dumitru, Trupa Supermarket și Alin Gheorghișan!

De Crăciun, pe 26 decembrie, de la ora 15.00, la TVR 2, venim cu emoție. Am în platou 2 simboluri ale Crăciunului – pe Paula Seling și pe Narcisa Suciu. Marcel Pavel va plânge gândindu-se la mama sa, iar Olguța Berbec la fel, cu gândul la părinții săi. Toți au daruri muzicale, duete și multe alte surprize! Pe 2 ianuarie va fi din nou sărbătoare la TVR 2, asta pentru că de la ora 15.00, puteți urmări două ore de concert cu mine. Este vorba despre spectacolul meu aniversar ”Să reaprindem dragostea”, pe care l-am susținut pe 23 august, de ziua mea de naștere, la Teatrul Național din București. Vor răsuna, la început de an, cele mai cunoscute șlagăre ale mele, într-un concert fain, în care sunt acompaniat de minunații Prestige Orchestra.

Ce mesaj le transmiți în prag de An Nou cititorilor Ciao.ro?

Le transmit tuturor ceea ce-mi doresc și mie și tuturor celor din jur – revenirea la normalitate! Cred că dincolo de orice problemă, avem nevoie de stabilitate. Avem nevoie de o gură de relaxare prin care să înțelegem că e nevoie să lăsăm încrâncenarea la o parte și să ne vedem fiecare de drumul său! Le doresc tuturor un an cu mai multe roade bune. Cu alinări, cu mai puține pierderi, cu mintea pe umeri și bucurii. Și … bucurați-vă de viață.. e mai important decât orice analiză! Vă iubesc nespus! S-aveți sărbători și zile liniștite!

 

Publicat: 24 dec. 2021, 21:03 Autor: Dora Bazavan Vedete
Am terminat Facultatea de Filosofie și Jurnalism din cadrul Universității "Spiru Haret" și mi-am dorit întotdeauna să profesez în acest…...
Pe aceeași temă